În drum spre servici, în fiecare dimineaţă, toţi suntem nişte gânditori. Practic nimeni nu zice nimic, care cu căştile pe urechi, care cu căciulile trase cât mai bine, toţi ne gândim la diverse chestii. Că doar ce să facem, nu ne-om socializa aşa de dimineaţă, nu se cade.

Azi e 2 sau 3? Oare am închis uşa? Când dracu tre’ să-mi plătesc cheltuielile? Ioi, ce cizme de rahat.. Târgul de vacanţe.. bine că şi-au făcut reclamă pe un singur panou. Ce fain o fost anu’ trecut în vacanţă, oare anu’ ăsta unde să mă duc? Am uitat să o sun pe mama. Oare ce să-mi iau de mâncare în dimineaţa asta? M-am cam săturat de covrigii ăia cu caş. Ce gol e autobuzu ăsta, se pare că lumea nu mai merge la servici ha ha ha. Oare Busu şi-o fi rupt picioru’ sau de ce o lipsit? Care e formula chimică a sării?  H2So4. S? H? H2NO3? E ceva cu Natriu…

Stai. Ceee?


Fiind o admiratoare secretă a lui Crocodilu de ceva vreme, nu ştiam cum să-i intru în graţii. Îi urmăream cu atenţie fiecare mişcare, îl admiram din umbră şi suspinam la fiecare post. Îmi place de el că e amuzant (ştim că ăsta e un atuu care nu se poate neglija), e în trenduri, se îmbracă bine, plus că, hai să recunoaştem, e un DIV. 🙂

Aşa că am încercat să-i atrag atenţia cum am putut şi eu. I-am dansat în fiecare #crocovineri, am încercat să las comentarii amuzante… să mituiesc juriul de la #mistertwitter, dar cu atâtea admiratoare, e greu să ieşi în faţă. (Croco, să ştii că pentru mine eşti Mister ♥)
Atunci am stat şi am analizat. M-am gândit bine. Cea mai bună soluţie era să mă cunoască. Aşa cum sunt.

Poate nu am 100 99 150 că orice crocodilă de la CrocoTV, şi da, poate îmi place ciocolata şi un prânz trebuie să conţină 8950 de calorii, că aşa e normal. Şi ce? Şi ce dacă am eşarfă şi brăţară roz, poate îi place că se gândeşte la mâncare. Şi da, sunt puţin timidă, dar sunt amuzantă şi cred că o să mă placă.

În ultimă instanţă mi-am luat inima în botic şi m-am înscris la concurs. Şi ghiciţi. Croco m-a ales pe mine! (bine, şi pe încă o crocodiluţă că mno, ca orice bărbat e indecis – dar cred că ne vom înţelege bine). E şi ea o drăguţă. Trebuie neapărat să o întreb ce mănâncă de arată aşa bine.

Sunt aşa emoţionată! Oare vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi pe Trilulilu?

Ce-i drept, ne stă bine împreună. xoxo Croco.


Vântul rece ardelean
Mi-a bătut aseară-n geam
Şi mi-a spus încetişor
Să-ţi trimit un mărţişor.

Când eram la grădi, în fiecare an făceam mărtişoare pentru mămici. Aveam mai multe tehnici, şi educatoarele încercau de fiecare dată să inventeze ceva nou, cât mai frumos, cât mai colorat şi cât mai creativ. Mama păstrează încă, într-un sertăraş, toate mărţişoarele pe care i le-am făcut de-a lungul timpului. Chiar dacă erau sub forma unei hârtii cu sclipici, sub forma unei batistuţe brodate sau a unui desen cu flori făcut din boabe de fasole, toate au un loc special în inima ei.

Din păcate, an de an, mărţişoarele încep să-şi piardă farmecul şi simplitatea, iar consumatorismul ne înghite şi pe noi cu ele. Ajungem să cumpărăm cercei, smile faces, şi cam tot ce ne poate trece prin cap şi de care se poate lega un şnur alb-roşu.

Anul asta am decis să mă întorc în timp şi să-i dăruiesc mamei mele un mărţişor aşa cum făceam când eram la grădi. Vreau că mărţişorul de anul ăsta să ajungă în sertarul cu amintiri. Nu vreau să se piardă printre cercei sau să se ofilească odată cu celelalte flori. Anul ăsta voi investi în lipici, sclipici şi carioci. Anul ăsta voi cumpăra hârtie colorată. Anul ăsta mă voi murdări pe mâini cu cerneală. Anul ăsta îi voi oferi mamei mele cel mai frumos mărţişor.

Ce ziceţi? Încercaţi şi voi? 🙂

 

sursa foto


sursa foto

Nu sunt o persoană veselă dimineaţa. Dimpotrivă. În tabără, aveam sârmă ghimpată în jurul patului şi mesaje de ameninţare pentru oricine încerca să mă trezească. Asta nu i-a împiedicat însă pe unii să arunce o găleată de apă rece ca gheaţa pe mine, Dumnezeu să-i odihnească…

Sunt adepta snooze-ului pe telefon şi îmi pun ceasul să sune cu o oră înainte, numai ca să reuşesc să mă ridic din pat şi să fiu sigură că nu comit vreo crimă în ziua respectivă. Îmi pregătesc cu grijă cafeaua cu o seară înainte pentru că nu sunt în stare decât să apăs un buton, apoi mă trântesc înapoi în pat ascultând dulcea melodie a filtrului.

De când am descoperit cafeaua, a devenit prietena mea cea mai bună care mă transformă într-o fiinţă umană. „you make me wanna be a better person”. Am un adevărat ritual al cafelei de dimineaţă. Apăs butonul, mă trântesc înapoi în pat, apoi, când e gata şi mă cheamă cu aroma de Tchibo (da, sunt o pretenţioasă şi nu schimb brandul de cafea) mi-o pregătesc exact aşa cum îmi place şi încet încet mă aşez înapoi în vârful patului unde o savurez în timp ce butonez telecomanda. Şi aşa în 10 minute sunt alt om.

Sâmbăta, aaahhhhh, sâmbăta e ziua în care îmi permit să dorm cât vreau. Apropiaţii ştiu să NU mă sune înainte să dau eu vrun semn şi chiar şi vecinii îşi pun amortizoare la aspirator. Pentru mine nu există sâmbătă dimineaţă. Şi totuşi..

M-am trezit la 8.30, o oră care nu ştiam că există sâmbăta. Nu eram foarte veselă dar am zis că dacă tot m-am trezit să urmez ritualul şi să mă tranform. Am pregătit cafeaua… ultimul filtru şi ultimele linguri de cafea (mi-am notat mental să nu uit să-mi cumpăr) apoi m-am îndreptat uşor spre pat. Am mare grijă cum manipulez cana ca să evit orice accidente. Şi totuşi s-a întâmplat… Filmul s-a derulat în faţa mea cu încetinitorul. Am văzut cum într-o secundă cana îmi scapă din mână, cade în mijlocul patului, se varsă peste pătură, cearceaf şi cuvertura portocalie, apoi se rostogoleşte peste o bluză care nu ştiu ce căuta acolo, cade pe jos şi împrăştie ultimii stropi de licoare pe parchet.

Am rămas mută, în picioare, în vârful patului timp de câteva secunde (care au părut ore)… Am ridicat cana. Am realizat că nu mai am cafea. Culmea, nici detergent… şi că hainele de pat erau proaspăt schimbate…

Poate n-ar trebui să mă apelaţi azi…


Un fotoreportaj realizat cu telefonul mobil în aşteptarea autobuzului care nu mai venea.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 

 

 


Binecunoscuta pălincă de Zalău e deja un brand. OOO, şi ce brand! Cunoscut în toată ţara şi în curând peste hotare, pălinca de Zalău se prezintă în faţa băutorului adevărat cu o nouă imagine. Ta dammm. Poate n-ar trebui să fac alte comentarii, înafară de faptul că imaginea de pe verso, furată din analele internetului prezintă femeia înainte şi după consum. Bea neeeneeeee. 🙂 Acum ştim clar: nu există femeie urâtă, doar tu nu eşti destul de beat. Hai noroc.


PS. Mă gândesc totuşi, la cât de beat eşti până goleşti sticla şi o întorci cu capul în jos să vezi poza, mai înţelegi ceva? Sau nu mai contează. Noi să fim sănătoşi.

Important e că prima dată vezi gagica tânără, chiar dacă după logica mea ar trebui să fie invers.. sau?