De ce nu mi-e milă de Gogea

10Dec10

În primul rând, dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim vegetarieni n-ar fi făcut animalele din carne. În al doilea rând, nu am ajuns în vârful lanţului trofic să devin vegetarian (bine, aproape în vârful lanţului trofic) ….Nu mă înţelegeţi greşit. Îmi plac animalele. Au un gust deosebit. Şi vorba aia, dacă vreau să salvez o vacă, mănânc un vegetarian…  (pupu, îmi poţi da acum spam, report, să mă ştergi din telefon şi să nu mă mai recunoşti că soră…)

Da, sunt o carnivoră prin excelenţă. Dacă aş vrea să renunţ ar trebui să mă înscriu la MCA (Mâncătorii de Carne Anonimi), pentru că intru în sevraj dacă trece o zi fără carne. Când mi se oferă fructe refuz politicos folosind expresia „dacă era un mic…”.

Aşa că o să va rog să mă scuzaţi dacă de Crăciun vreau să-mi înfig dinţii într-o halcă de porc făcută la grătar, cuptor, microunde sau chiar în băţ la foc direct, că dacă e cu muştar sincer nu-mi prea pasă modalitatea de gătire… Şi să mă scuzaţi dacă nu o să vărs lacrimi în timp ce întorc halca de pe o parte pe alta. Maxim de la ceapă…

Şi dacă tot e să analizăm această lipsă totală de sentimente, hai să mergem în trecut, în copilăria mea, când am câştigat un pui de o zi la o tombolă, în piaţă…

Era o zi minunată. Era târg de animale în piaţă şi eu eram incredibil de încântată că o să văd pisicuţe şi căţeluşi. Când tata mi-a cumpărat biletul acela la tombolă, am simţit o emoţie incredibilă în inimioara mea de copilaş. Când am câştigat puiuţul, nu mi-a venit să cred!!!! L-am dus cu mândrie acasă şi am început să am grijă de el ca o mamă. Fugea după mine prin casă şi mi se părea că avem o legătură puternică. Până într-o zi, când puiul, crescut deja mare şi nemaifiind atât de drăguţ cu pene, a fost trimis de către ai mei la ţară, la mătuşa „pentru o viaţă mai bună împreună cu alţi puişori şi găinuşe”. Mi-am luat rămas bun de la el… După câteva luni, surpriză!!!!

Puiuţul meu a venit înapoi! Într-o pungă!

Vorba lui Freud: Anatomy is destiny.

Să-l facem, deci, pe Gogea cârnaţi! Povestea lui Gogea aici.

Anunțuri


3 Responses to “De ce nu mi-e milă de Gogea”

  1. Vegetarienii sunt cu ochii pe tine!

  2. 2 sorana

    @zaineasca – sadic. SPAAAAAAAM. te-am sters din telefon.
    – o sa vina extraterestii peste vreo 10 ani si o sa-ti mance urechile. sa vezi atunci ce rau e sa nu fii in vf lantului trofic!
    @ everybody – NU VA LASATI PRINSI IN MEATRIX!!!
    http://www.themeatrix.com/
    Sorana, sora vegetariana renegata pe undeva prin miljocul lantului trofic.

  3. Aoleu, trebuie să stau departe. Că cine ştie când te hotărăşti să salvezi vreo vacă de la deces… :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: