Agăţătorul 2.0

25Noi10

A început pe Mirc. Avea nick-ul bazatu589546 (celelalte numere erau luate). Îşi petrecea serile în internet cafee-uri urmărind gagici din aceeaşi sală după IP. Fraza preferată de agăţat: ASL PLS păpuşe :D. Ce nick mişto ai! Mai prindea câte o discuţie deocheată ocazional şi se lăuda apoi prietenilor cu lista lui mare de cuceriri. Am combinat-o pe blondutza_creatza56, măăă. Seara când ajungea acasă plângea în pernă că nu are o iubită reală şi se masturba privind revista Bravo. Se gândea să le scrie un mesaj cu privire la problemele lui amoroase… Adormea cu blondutza în gând.

Când a descoperit HI5 a avut o erecţie spontană. Câte poze, câte posibilităţi, câte emoticoane, inimioare şi pupici! Era în rai. Şi-a dezvoltat un vocabular specializat. Fraza preferată de agăţat: Wow ce frumusetze, pisicutza aia e a ta? 😉 pupik dulcik. Stătea zile în şir uitându-se la pozele cu piţi şi alegând atent…

…Nu mai e de mult pe MIRC, acum a devenit mai selectiv. Are telefon cu cameră şi îşi verifică atent poziţia din faţa oglinzii. Merge la sala din cartier şi se gândeşte să-şi facă un tatuaj cu un dragon, dar a auzit că doare. Numa el ştie cât a suferit când şi-a găurit urechea… Hopa, o tipă nouă pe chat… Ciao bella 😛 Singurică, singurică?

Când se plictiseşte de aceleaşi fete mai intră ocazional pe Neogen şi Senti… Nu prea îi place şi nu recunoaşte în faţa prietenilor că are cont. Oricum e visatorul25. Nu o să se prindă nimeni. Acolo are discuţii filozofice despre iubire cu femei pe care el le consideră mature. Se simte important şi petrece ore în şir căutând citate de pus la status: „Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.” Caută pe google cine plm e Coelho… Se simte mai împlinit şi nu mai vrea să se masturbeze… I se pare murdar. Vrea o femeie reală. O invită pe Ancutza în oraş. Îl refuză. Ajunge la concluzia că toate femeile îs curve.

De ceva vreme s-a angajat. Nu mai merge la sală că nu are timp şi şi-a tras cont pe Facebook. A auzit el că asta e ultima fiţă şi că cică s-a făcut şi film. Tre’ să şi-l scoată de pe torrent.

Facebook e probabil cel mai înalt nivel pentru agăţătorul 2.0. Pe un mediu de comunicare atât de elevat, va trebui să fie şi el la fel. Frazele cu pisi şi păpusik nu mai funcţionează, iar să le întrebe pe corporatiste care e ratingul lui Dan Diaconescu i se pare deplasat. Plus că nu ştie ce e ăla rating. Aşa că totul începe cu o cerere de prietenie. Se ia după poza de profil, dacă îi bună tipa, dă friend request. Cât mai multe, să aibă de unde alege. Dă like la toate pozele şi mai lasă şi câte un comentariu ahahaha, asta e bună, se vede că te şti distra (încă are probleme cu gramatica). Se face fan Dan Puric pentru că toatele ele sunt fane. Şi dă bine. Îndrăzneşte să trimită mesaje private cu adresa lui de mess. Foloseşte fraza clasică: Acum că ne-am împrietenit şi pe Facebook…lol. Spamează cu filmuleţe amuzante de pe youtube şi cu bancuri vechi că a auzit el că femeilor le plac bărbaţii cu simţul umorului. Reuşeşte să obţină o adresă de mess şi primul lucru pe care îl întreabă este: nu porneşti webcamu? Primeşte ignore. Şi spam. Şi delete.

Se gândeşte la vremurile bune când vorbea cu blondutza pe MIRC. Ce uşoară era viaţa atunci…

Anunțuri


17 Responses to “Agăţătorul 2.0”

  1. La cati am dat si eu remove from friends din acelasi motiv!
    Ma distreaza gramatica lor si ca mereu incearca sa scrie in engleza, desi habar nu au!

    • 2 thezaineasca

      la cateva minute de la publicarea postului am mai prins unu :)) evident nu-mi citeste blogul ….

  2. f f tare scris. aproape ca m-am regasit in post :)))))

  3. c bn aretzi in poza de profil. fain artikoloo pisi! Poooop!

    Imi place k in sf a scris c1neva si d3spr3 no1 ceva pe blogurile acestia.

  4. BN. papushel_69_bad_boy !

  5. acum am inteles de ce nu te (mai?) am in lista de mess …

  6. 8 hmm

    autorul a scris din proprie experienta, si-a asternut aici frustrarile

  7. 9 the shrew

    Bineinteles ca a vorbit din experienta si din frustrari… din experienta de a fi agatata de „inteligentii” care inca mai cred ca toate pun botul la asa ceva… Nu stiu ce sa spun… cine e mai frustrat aici? Noi ca trebuie sa suportam asa ceva sau voi AGATATORII ca nu stiti cum mai arata o p_ _ _a.

  8. 10 raul

    Excelent, bravo! 😉

  9. „fiindca lucrurile au evoluat” 🙂 Pe mirc puteai fi cine vrei… feisbucu te restrange.. webcamu te da de gol.. ca deh… nu mai funtioneste „n-am webcam…” – „Imprumuta!!” e replica imediata, si normal ca evribadi haz uebcam… 🙂 ah, da, ce usor era pe mirc…

    • 12 thezaineasca

      webcamu meu e dat, da? imprumut. in plus, stim cu totii „ca camera” ingrasa 5 kile. Nu oi fi nebuna sa ma expun :)) aa, si pt agatzatori: stiti, noi, femeile, nu stam in lenjerie sexy in fata calculatorului…. :)) (mit ruinat)

  10. Interesant este ca ce-ai scris in articol nu sunt exceptii . La un portal de SOCIALIZARE cu peste un mil.(sau peste cati mai multi) de utilizatori la ce te poti astepta ? Scopul si felul in care folosesti portalul da elevatia lui . Asa ca , sa nu dramatizam sau sa intram in derizoriu prea mult . N-am auzit pe nimeni ca si-a sters contul pentru ca l-a trollat sau spamat cineva.Dobitoci sunt peste tot , de la parlament pana la salile de cinema . Ce-ar trebui sa facem noi , ceilalti , sa ne sinucidem ? Nu cred , mai bine citim o carte…
    Culmea este ca , cu cat sunt mai multi pe un astfel de portal , prostia creste proportional , cam asta e tendinta !

    • 14 thezaineasca

      Sunt de acord cu tine. Peste tot vor exista cretini si pana la urma e alegerea ta cu cine socializezi sau nu, sau cum. Eu n-am vrut sa fac o analiza a retelelor de socializare, ci doar sa creionez un personaj care apare din ce in ce mai mult. De fapt, am vrut sa „ne radem” 🙂 Si este scris in modul asta pentru ca sunt eu mai sarcastica. Am cunoscut si oameni foarte faini pe net, si apoi live. Dar totusi nu pot sa nu ma mir zilnic de cati dobitoci inca exista. 🙂

  11. Mirc… ce zile 8-> 🙂


  1. 1 Tweets that mention Agăţătorul 2.0 « zaineasca -- Topsy.com
  2. 2 E doar…Thanksgiving Day | Prin Arad

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: